Zbor de iarnã cu Trener Baby
Dátum: 2009. január 20. kedd, 19:39
Rovat: Avion Ultrausor


[kep1 49% right] Zborul în condiþii serioase de iarnã e mai degrabã numai în poveºti. ÃŽn cazul aparatelor cu bechie, cu atât mai mult, se yice cã e mai bine daca stau în hangar cât e zãpadã. Nu trebuie sã vã spun cât de surprins am fost când am primit CD-ul în care amicul meu Tomas Podesva tocmai ne prezintã capacitãþile gen”front rusesc” ale lui Trener Baby.

Pilotul, este dl. Inginer Frantisek Bilek pe care am avut fericita ocazie sã-l cunosc personal în septembrie 2003 în Blois când am fãcut un zbor memorabil împreunã. De-abia trecut de 30, ca fapt divers este comandant de aeronavã la CSA pe 737. ªtiu, în ziua de ayi asta deja nu e o referinþã deosebitã dar tocmai ãsta e motivul pentru care mi-este simpatic, adicã îi place ºi zborul adevãrat chiar dacã îºi câºtigã pâinea într-un birou cu aripi.
Se vedea clar se bucura de pista acoperitã cu zãpadã pulbere ca-n poveºtile cu Albã ca zãpada ºi condiþiile de iarnã în adevãratul sens al cuvântului. Vorbind cu el la telefon despre tehnicile de decolare-aterizare în zãpadã mare mi-a povestit cum se face încât a nu se risca vre-o rãsturnare. ªi anume, aparatul trebuie þinut cu toate cele trei puncte de rulare(alunecare) la sol pânã ia vitezã undeva spre 60 de km/h dupã care odatã cu ridicarea bechiei, avionul se desprinde imediat fãrã a avea vre-o ºansã sã se dea peste cap fiindcã portanþa este deja suficientã pentru a împiedica acest lucru. Întradevãr distanþa ºi timpul de rulare se prelungeºte mult faþã de modul obiºnuit dar este singura tehnicã de a decola în siguranþã de pe zãpadã. La fel ºi la aterizare, se vine purtat uºor de motor ºi se are grijã ca în momentul contactului, aparatul sã atingã solul în trei puncte. Datoritã frigului de -10 grade, respectiv a densitãþii aerului la aceastã temperaturã a redresat tot undeva pe la 60 de km pe orã ºi cu toate astea pentru a nu se opri în doar câþiva metri a trebuit sã reducã motorul progresiv sau chiar sã menþinã acceleraþia o vreme pentru o decelerare linã.

Scris de Szabó György,
imagini: Szabó György ºi arhiva Podesva

[kep2 42% left][kep4 33% left]
[kep3 72% left]





A hír tulajdonosa: Vampair.hu
http://www.vampair.hu

A hír webcíme:
http://www.vampair.hu/modules.php?name=News&file=article&sid=631