Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Műrepülés Videók Galéria

Version francaise Versiunea în româneste
 
Paramotor

Tehnici de decolare partea a II-a. Start propulsat - Power Start


Startul clasic prin alergare este primul cuvânt al oricărui elev pilot moto-parapantist. Şi eu am folosit aceeaşi tehnică atunci când m-am desprins de sol cu prima ocazie (nu vorbesc de şuturi în fund ci de zbor serios desigur). Se ştie cum că odată ce căpătăm experienţă, devenim mai îndemânatici şi facem greşeli (copilăreşti) mai puţine. Astfel creşte şi încrederea în sine mai ales până întâmpinăm primele schimbări majore în ce priveşte o parte sau poate toate circumstanţele de la faţa locului unde dorim să zburăm. Atunci va fi momentul când cu siguranţă ne vom întreba: oare ştim să folosim corect tehnica potrivită? Mai ştim şi altele pe care le putem scoate la bătaie?

Dar haideţi întâi să le luăm în ordine – mă refer la circumstanţele variabile de care vă spuneam şi în funcţie de acestea şi tehnicile potrivite. Probabil că vremea ar fi prima de luat în calcul. Dacă nu este vânt sau dacă acesta este slab, eventual dacă locul planificat pentru start nu este aerodromul sau câmpul cu care ne-am obişnuit ci spre exemplu un loc nou şi „scurt” de 20-25 metri lungime şi să zicem 20 m lăţime, atunci putem avea o problemă. În primul rând la a lua decizia dacă merită să încercăm, apoi dacă avem experienţa necesară pentru a reuşi în siguranţă (şi nu vorbim de cascadorii sau curaj nebunesc). Apoi intervine şi echipamentul fiindcă într-o astfel de situaţie să nu dea Dumnezeu ca parapanta să nu se ridice uşor dar în acelaşi timp rapid şi stabil sau să nu ai suficiente resurse de putere la motor. Şi ar mai fi încă multe lucruri mărunte care pot conta foarte mult dintre care vom mai aminti pe parcurs. În orice caz, ideea este că sunt multe circumstanţe ce variază de la un loc la altul, de la un anotimp la altul şi chiar de la o zi la alta. Ori dacă vrem să putem zbura în siguranţă în condiţii diferite, este logic să cunoaştem mai multe tehnici diferite care să ne ajute – în special la decolare dar nu numai. Una din aceste tehnici ar fi cea care se cheamă „power start” şi este una foarte eficientă şi utilă dacă reuşim s-o stăpânim corect.
Dacă veni vorba despre acest lucru, tocmai mi-am amintit de o vacanţă în Spania când am zburat într-o dimineaţă devreme. Vântul bătea nesemnificativ dinspre uscat sau mai bine aş zice că nu bătea deloc dar având în vedere şi locul, nici prin cap nu mi-a trecut că vom putea zbura fără a căuta un loc mai degajat. La un moment dat, echipa a remarcat un zgomot suspect. Gyuri era în aer, dar de unde a decolat? – se întreba fiecare dintre noi. Acolo, din cauza nisipului moale de pe mal nu era posibil a lua startul. Era doar un singur loc, „o uliţă” lată de 10 m şi 50 de m de lungime în spatele caselor de pe mal, unde pe partea stângă se afla un rând de garaje, pe partea dreaptă dune de nisip iar în faţă iarăşi. Deci nu era locul ideal pentru decolare, dar era singurul din zonă. După ce Gyuri a aterizat, ascultându-i sfatul, am reuşit şi eu să mă desprind de sol. Ce să zic, dacă nu îl vedeam zburând, sigur n-aş fi încercat să decolez de-acolo.
Deci, moralul acestei povestioare este: dacă nu bate vântul şi ai o pistă scurtă, ajută-te/împinge-te cu (ajutorul)un(ui) motor!
La această tehnică pregătirea este deosebit de importantă, deoarece în cazul unei greşeli, avem destul de puţine şanse să o corectăm. Şi dacă am reuşi, cei care au păţit-o deja ştiu cum e după ce ai ratat două decolări îmbrăcat „de iarnă” chiar şi dacă ai loc suficient. Nasol – transpiri, oboseşti iar şansele de a decola scad semnificativ. Primul şi cel mai important pas este mâneca de vânt. Îndată ce ajungem, trebuie s-o aşezăm cât mai vizibil, aproape de locul plănuit pentru decolare dar în aşa fel încât să nu ne încurce. De multe ori, chiar dacă avem impresia că vântul nu bate deloc, aceasta ne poate da totuşi semnale foarte utile, şi nu e totuna dacă vântul, cât de slab ar fi, vine din spate sau din faţă, ba chiar poate determina succesul decolării. Ne mai vorbind de cazul în care avem o aripă de viteză şi/sau cu suprafaţă mai mică decât în mod obişnuit. În acele câteva minute în care pregătim motorul, este indicat să ne uităm din când în când la „indicator”(mâneca), să vedem care este direcţia/tendinţa vântului. Aşezarea parapantei este de asemenea crucială. Trebuie să fim atenţi la cum ne aşezăm suspantele şi voalura, ţinând cont de direcţia vântului (intuitiv dacă acesta nu prea bate). Menţionez că dacă avem un pic de experienţă şi dacă este spaţiu suficient, o mică abatere de la direcţia vântului nu ar trebui să reprezinte o problemă deosebită, dar în cazul în care spaţiul este mic, n-avem şanse decât dacă intuim perfect direcţia vântului. Trebuie să alegem un asemenea loc, unde suspantele să nu se poată agăţa de sol. După propria mea experienţă, în cazul neluării în considerare al acestui lucru vom avea mari şanse să ne treacă cheful de la toate după ce am ratat de câteva ori sau, mai rău, dacă am rupt ceva caz în care ne va durea inima dar şi buzunarul ce urmează a seca. Trebuie să întindem cu comenzile tot bordul de fugă, dând aripii o formă de potcoavă cu bordul de atac liber şi uniform distribuit faţă de centrul suspantelor – elevatoarele. Astfel acesta trebuie să stea „gata de a înghiţi aer” uşor pentru a ridica aripa hotărât şi stabil. Suspantele comenzilor se întind larg în lateral. Voalura va avea bordul de atac arcuit iar bordul de fugă aproape drept fapt ce va face ca aceasta să se umple uşor cu aer şi va fi mai stabilă în momentele critice până va prinde viteză şi implicit va acumula presiune în ea.
De-abia apoi lucrurile au şanse să meargă în mod obişnuit – adică bine, aşa cum trebuie. Pornim şi încălzim motorul, desigur purtându-l pe spate pe cât posibil pentru a nu-i oferi şansa să aspire ceva de la sol. Aici mare atenţie, primul lucru şi cel mai important este securitatea noastră şi a celor din jur ca de altfel pe tot parcursul activităţii de zbor! După ce ne-am acroşat la aripă, ne aşezăm cu atenţie la mijloc cu elicea spre ea şi cât mai „pe direcţia” vântului pentru a evita ridicarea într-o parte a aripii. Este indicat să ne luăm un reper – un obiect de la sol (stâlp, pom, clădire, orice) pentru a nu pierde direcţia după pornire. Cu elevatoarele („A-urile”) şi comenzile ridicate să păşim încet înainte până ce vom simţi cu ambele mâini că suspantele sunt întinse uniform. Aici, eu accelerez motorul, aştept 5-10 secunde, astfel pornind un curent de aer spre spate. Este necesară puţină încredere în sine, mai ales dacă o facem pentru prima oară. Trebuie să credem că în ciuda tuturor experienţelor şi instinctelor noastre anterioare, acest lucru va funcţiona. Nu este o ruşine să cerem sfaturi de la instructorul nostru sau de la un partener cu experienţă – dimpotrivă acest lucru e chiar indicat ca să nu zicem obligatoriu până ce prindem mişcarea. Apoi start! Aripa se umflă dinamic şi se avântă de-asupra capului aproape inexplicabil, seamănă puţin cu felul în care aceasta urcă pe vânt mediu sau mai tăricel. În orice caz vom fi uşor derutaţi simţind presiune în aripă dar simultan trebuie să pornim în alergare deoarece aripa ieşind din curentul de la elice va tinde să piardă stabilitatea dacă nu reuşim să-i dăm viteză suficientă şi în timp util. După ce ne asigurăm că aripa a ajuns sus trebuie să accelerăm la maxim, lucru care ne va ajuta să avansăm în alergare dar e important ca să nu ne aplecăm înainte deoarece motorul ne va propulsa spre pământ şi nu vom mai rezista să alergăm în direcţia aleasă. Elicea trebuie să ne propulseze paralel cu solul până vom atinge viteza cu care aripa ne va desprinde de sol de unde apoi vom începe urcarea. Acest lucru se va întâmpla în mod cert numai dacă procedăm corect. Teoretic e simplu, practic la fel – trebuie doar să exersăm pentru a simţi concret ce se întâmplă.
Câteva observaţii privind siguranţa: Când ne pregătim pentru „cursa de decolare” acroşaţi la aripă, trebuie să avem grijă să nu ne lăsăm nici prea mult în spate fiindcă astfel vom dirija jetul de aer spre voalura întinsă pe sol – astfel aceasta va fi suflată şi „încurcată” lucru care în cel mai bun caz va necesita re-aranjarea ei. Dacă avem un motor al cărui cerc de protecţie (colivie) este elastic, nu se recomandă folosirea tehnicii „power start” deoarece la ridicarea aripii, suspantele presează uşor cercul care astfel riscă să atingă de elice şi e clar că orice atinge de elice pe când aceasta se roteşte e de rău iar riscul de a accidenta pe cei din jur este iminent. În schimb s-a inventat o tehnică funcţională şi pentru cei cu astfel de aparate şi anume: Înainte de a porni spre a ridica aripa se accelerează motorul şi se „mătură” masele de aer de deasupra acesteia îndreptând jetul de aer paralel cu solul eventual uşor în stânga şi în dreapta pentru a antrena aerul din imediata apropiere. Acestei operaţii i se alocă cca. 10 secunde cu motorul în plin având grijă să nu suflăm direct în aripă. Apoi se reduce acceleraţia şi imediat se procedează la ridicarea aripii în timp ce elicea se roteşte liber uşor în autofrânare. Când aripa ajunge sus se trage din nou acceleraţia la maxim şi de-aici se continuă decolarea la fel ca şi cu cealaltă tehnică. Este important de reţinut şi faptul că trebuie să avem grijă cu acceleraţia maximă mai ales dacă avem un motor puternic. Unui pilot uşurel cu un motor mai mare de 20 c.p. nu îi este indicat să încerce această figură (de a da gaz plin brusc) deoarece cuplul de rotire al elicei ar putea să-i provoace mari probleme în a se ţine pe picioare, nu să mai poată controla şi aripa...

Dar dacă ne hotărâm serios să încercăm aceste tehnici de decolare, putem ajunge în aer mult mai uşor şi mai în siguranţă în diferite circumstanţe date. De asemenea, având din ce alege (mai multe tehnici încercate, antrenate) ne vom forma o tehnică personală pe care o vom putea folosi cu încredere de fiecare dată bucurându-ne de succesul decolărilor.

Tehnica „power start” ne-a fost ilustrată prin imagini de către Koleszár Edina. Ea şi-a început „cariera aeriană” cu paraşutism în anul 1995 iar apoi a urmat zborul cu parapanta. În acest timp a reuşit să doboare mai multe recorduri, are multe rezultate bune la diferite competiţii, este instructor de zbor la parapantă inclusiv în remorcaj din mosor şi implicit pilot de tandem. În anul 2003, după naşterea fiicei sale a încercat pentru prima dată moto-parapanta şi i-a plăcut de la bun început. „E o experienţă similară cu zborul cu parapanta dar ai mult mai multă libertate, şi mai ales, pentru mine acest nou mod de a zbura, respectiv timpul investit este acceptat mai uşor şi de către familie.” – spune ea.

Text: Berkes Zsolt
Tradus de: Ady Suciu
Imagini: Koszta Péter


 
Belépés
   

Kapcsolódó linkek
   

Hír értékelése
   

Parancsok
   

Kapcsolódó rovatok

Paramotor

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
Oldalkészítés: 0.13 másodperc