Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Műrepülés Videók Galéria

Version francaise Versiunea în româneste
 
Avion Ultrausor

Zborul transatlantic al Marelui Galben


Amicul nostru Shuhei Seki, despre care am mai scris şi cu alte ocazii, a mai făcut o escapadă şi nu una mică.
Anul trecut în primăvară ne-a şoptit că vrea să-şi ia un Sport Cruiser de-al lui Chip Erwin – CZAW, un aparat tip STOL complet metalic precum Zenair-ul lui Chris Heintz. Primul aparat de concepţie proprie al vestitei fabrici de avioane ultrauşoare din Cehia este chiar Sport Cruiser-ul care a fost destinat în primul rând pieţei americane.

Chip Ervin care este cunoscut şi după reuşita amfibie CH 701 pe care o proiectase cu ceva vreme în urmă, în ultimul timp se confruntă cu o situaţie economică foarte greoaie dar pare a fi totuşi un luptător bun gen “turbo Rambo” după cum spun şi o parte din clientela pe care o are.
Pentru asta, lumea are tot respectul pentru ceea ce face, reuşind să treacă peste greutăţi şi să pună pe piaţă un avion de o calitate indiscutabilă. Trebuie ştiut că în ultima vreme majoritatea constructorilor de UL, dacă nu chiar toţi, luptă pentru supravieţuire sau cel puţin pentru a mai prelungi puţin activitatea de fabricaţie, cu speranţa că lucrurile se vor schimba înspre bine. Ori, în acest context am rămas foarte surprins când Shuhey mi-a zis că plătit un avans de 5000 de dolari pe o promisiune cum că în şase săptămâni va putea fi proprietarul unui Sport Cruiser. Nu de alta dar din câte îl cunosc, Sushi este mult mai atent când vine vorba de bani. Atenţie n-am zis că e zgârcit! (asta doar pentru că nu-i frumos şi mă străduiesc să corespund stilului politic european). Shuhey mi-a zis că prietenii nu trebuie lăsaţi la greu şi că dintre aparatele încercate de el de-a lungul anilor trecuţi nici unul nu a fost mai bun cu nimic faţă de Sport Cruiser. La care se mai adaugă şi faptul că dintre toţi constructorii pe care-i cunoaşte, Chip îi este cel mai bun prieten iar petru Shuhey, omul este mai important decât un aparat de zbor. Cu această explicaţie, micul galben a crescut în ochii mei cu cel puţin doi metrii aşa că de-acum înainte propun să-l numim Marele Galben.
Şi nu numai pentru asta.
Cu siguranţă, şi Chip a apreciat gestul şi i-a livrat aparatul în termen drept în Florida (motivele au fost declarate ca fiind strict administrative şi pe seama sistemului de impozitare şi cu asta basta) de unde Shuhey s-a luat şi a zburat cu el drept înapoi în Europa. Şi asta nu că ar fi vrut să-l dea înapoi.
Adevărul este că o astfel de nebunie a mai fost făcută de un tovarăş pe nume Lindhberg Carol cu 81 de ani înainte şi i-a ieşit deja pe-atunci, ba mai mult el a făcut-o dintr-o şezută. Dar pe-atunci mai existau eroi. Astăzi în schimb sunt doar consumatori care uneori se avântă la lucruri grandioase cu tupeu dar de obicei din fotoliu (de menţionat că acest Sport Cruiser este echipat cu un sistem de catapultare 00 Martin Baker) cu telecomanda în mână, uneori riscând chiar să rămână fără alune sau cutii de bere.
Din informaţiile pe care le avem, Shuhey a fost al nouălea om până acum care de bună voie şi ne silit de nimeni a reuşit să treacă singur Atlanticul - în zbor cu un aparat UL sau LSA. În ce priveşte povestea cu UL, trebuie să admitem că s-a trişat. Sport Cruiser-ul se încadra la această categorie dar în scopul acestui zbor, aparatul a fost echipat cu un rezervor suplimentar de 80 de litrii pe lângă cele două de 57 din aripi. Astfel avea la bord 190 litrii de combustibil care avea să-i garanteze autonomia de 10 ore la viteza optimă de zbor. Astfel, la plecarea din Florida, din cauza depăşirii greutăţii maxime de decolare, avionul a fost inscripţionat cu “experimental”. Acest lucru nu i-a provocat greutăţi, dar în ce priveşte asigurarea, aceasta a fost un aspect la care s-a renunţat - tipic Shuhey, pur şi simplu. “La banii ăia pe care mi iau cerut cei de la asigurări transatlantice, îmi pot lua alt avion...” a afirmat Shuhey.
Din Florida în Goose Bay, na fost mare brânză de trecut deşi din câte îi cunoaştem obiceiurile în privinţa planului de zbor şi al comunicaţiilor radio, mă mir că n-a fost trmisă escadrila de F16 după el. Oricum a recunoscut că în spaţiul aerian al Washington DC i-a ţinut companie un elicopter militar care “se tot clătina ciudat” dar se pare că din oarecare motiv, respectivul pilot na primit ordinul să-l doboare.
Shuhey a trebuit să stea la sol două zile în Goose Bay pe seama vremii nefavorabile. Apoi sa schimbat spre bine sau chiar foarte bine, asta însemnând vânt de coadă perfect laminar cu 30 de noduri, plafon acoperit 8/8 deasupra căruia, cu muzică lentă în căşti, a parcurs 1230 de km în nici şase ore până la Narsarsuaq Groenlanda. Aici, a doua zi şi-a permis două ore de fotografiat gheţari, din zbor bine-nţeles, ca să se convingă şi el personal de efectele încălzirii globale şi manifestările acesteia în zona în care aceasta este cel mai favorabil de observat. Mai bine mergea mai departe deoarece a doua zi a trebuit să se întoarcă după patru ore de zbor deoarece a observat că are un vânt de faţă de 50 de noduri şi în plus a mai sesizat şi ceva problemă cu presiunea de combustibil.
Despre această porţiune a declarat următoarele:
Au fost momente când vitezometrul arăta 100 de noduri pe când GPS-ul doar 40 de noduri. Psihologic vorbind, era destul de stresant faptul că vântul bătea mai tare decât viteza cu care reuşeam să avansez. N-a fost de-ajuns asta, şi după patru ore de zbor am constatat că instrumentul ce indica presiunea combustibilului cobora incontrolabil spre zona roşie. Pornirea pompei secundare de combustibil n-a schimbat cu nimic situaţia aşa că îmi pregăteam deja barca de supravieţuire, pistolul de semnalizare, mi-am sigilat telefoanele în folie de plastic ca să nu ia apă şi mă pregăteam psihic pentru apa rece. Cam în felul ăsta am zburat cca. o oră şi jumătate după care altele trei în direcţia înapoi.”
După propria-i relatare, dacă în această perioadă şi-ar fi prins o măslină între fese, cu siguranţă ar fi ieşit cel puţin doi litrii de ulei de măsline extra, presat la rece. Pentru ca ulterior să afle că nu pompa de benzină s-a stricat ci a cedat instrumentul de pe bord. Cam atât despre instrumentele electronice.
Ziua următoare a ţintit iarăşi Reykjavik-ul dar din cauza vântului puternic din direcţia de zbor a ajuns undeva la 632 de km de la decolare, undeva pe coasta estică a Groenlandei pe aerodromul Kulusuk. Odată cu începutul lui august, pe vânt de doar 20 de noduri a reuşit lejer să ajungă în capitala Islandei.
„Ultimii 760 de km, pot spune că au decurs fără evenimente majore” zise el. Apoi, când şi-a verificat bujiile, a constatat că acestea erau foarte îmbâxite şi cu depuneri cristaline. Ca o primă măsură de luat, a trimis pozele cu bujiile rapid prin skype la vre-o 20 de prieteni meseriaşi pentru a conclude dacă trebuie schimbate. Astfel „consiliul mondial” de mecanici a dat verdictul conform căruia poate zbura mai departe spre Floro - Norvegia cu escală pe aeroportul Vagar pentru re-alimentare. Şi aceste porţiuni s-au dovedit a fi foarte vânturoase, cu plafonul de nori foarte jos, vizibilitate redusă ceea ce i-a ridicat nivelul de adrenalină suficient de sus.
A trebuit să „aştepte” în aer cu vre-o două ocazii, momentul potrivit din punct de vedere al condiţiilor meteo ca să poată zbura mai departe pe direcţia dorită. Aceste două ultime zone au însumat 1400 de km de zbor în ploaie şi turbulenţe şi pe de-asupra fără muzică fiindcă i s-au golit acumulatorii de la walkman. În total zburase uşor mai mult de 4000 de km în condiţii VFR a la Shuhey ceea ce înseamnă că s-a bazat strict pe informaţiile primite de la cele două GPS-uri pe care le avea la bord, ba pe ocean, ba pe mare de nori indiferent de relief sau, nu odată, în această mare de nori. Nu cumva să-i vină la careva ideea să încerce asta acasă!
Pe 8 August a ajuns cu bine în Norvegia de unde şi-a anunţat fericit toţi prietenii că a ajuns cu bine şi dacă se întâmplă să cadă în apă de-acum încolo e deja mai bine că nu va fi chiar aşa de rece. Apoi le-a mulţumit pentru grija cu care s-au gândit la el şi au ţinut legătura pe skype în timpul pauzelor mai mult sau mai puţin voluntare ale zborului transatlantic.
În Suedia, a testat un autogir hidroplan iar apoi s-a îndreptat spre Kunovice pentru a bate palma cu Chip. Apoi „destiantion” Budaörs de unde cap compas Egipt şi aşa mai departe. Bravo lui!

Povestit de: Szabó György
Imagini: Shuhei Seki
Caracteristici avion:
Anvergură8,78 m
Lungime6,49 m
Suprafaţa aripă13,2 m²
Încărcare aripă45,6 kg/m²
Masa gol330 kg
Masa maximă600 kg
Masa utilă270 kg
Lăţimea cabinei118 cm
Rezervor2x57 litrii
Portbagaj 300 dm²
Suprasarcini admise+4 / –2 G
Alte câteva date ale jucăriei Marelui Galben:
Performanţe:
Distanţa de rulare la decolare (pe iarbă)110 m
Urcare max.6 m/s
Viteza de angajare cu flapsul bracat 55 km/h
Viteza de angajare
cu flapsul neutru
61 km/h
Viteza de croazieră
(la 75% din perf. maximă – raportat la aer)
201 km/h
VNE 243 km/h
Raza de acţiune
(la 75% din perf. maximă)
1200 km
Autonomia (fără rezerve) 6 ore
Distanţa de rulare după aterizare (pe iarbă)122 m


 
Belépés
   

Kapcsolódó linkek
   

Hír értékelése
   

Parancsok
   

Kapcsolódó rovatok

Avion Ultrausor

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
Oldalkészítés: 0.14 másodperc