Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Műrepülés Videók Galéria

Version francaise Versiunea în româneste
 
Moto-deltaplan

Sicilia 2008


28 iunie – 10 iulie 10.

Traseul – în linii mari:
HU: Tököl – Nagykanizsa – SLO: Novi Mesto – IT: Udine – Bologna – Piombino – San Linato – Capaccio – Monte Poro – Szicília: Caronia – Marina di Modica – Fiumefreddo – Monte Poro – Sibari – Gaudiano – Termoli – Jesi – Bologna – Udine – SLO: Novi Mesto – HU: Nagykanizsa – Tököl
Distanţa parcursă în zbor: 4300 km
Ore zburate: 46
Piloţi/aparate de zbor:
1. Tóth Balázs: DTA Voyageur/Rotax 912S/ Dynamic 450
2. Pataki Gábor: „homebuilt”/BMW1150/iXess
3. Kun Zoltán: Jet Star/BMW/C–15

Plănuisem deja cu un an înainte să facem turul cizmei italiene dar n-am ajuns decât până la partea de la gleznă (Nord). Anul trecut am început să ne pregătim devreme pentru marea escapadă, ne-am revizuit atenţi aparatele în lunile lungi de iarnă şi am strâns o serie de hărţi şi informaţii noi despre traseu. Ne-am propus să zburăm din Budapesta, până în Sicilia şi înapoi fără nici un fel de asistenţă terestră. Doar aşa freestyle cum ar veni, doar ca să ne convingem că zborul ultrauşor în Europa poate fi şi lipsit de birocraţii.
Cu Gábor am ieşit şi cu un an înainte tot în Italia după cum am amintit deja iar Zoli mi-a ţinut companie în ieşirea de acu’ doi ani în Austria. Astfel, toţi trei ştiam că deţinem experienţa necesară unei astfel de excursii iar aparatele ne sunt adaptate pentru a asigura autonomia şi transportul echipamentului necesar, lucru care este foarte important deoarece din experienţele anterioare ştim că au fost situaţii când am avut ocazia să realimentăm doar după şase ore de zbor. Dar mai bine să începem cu începutul.
Am pornit într-o sâmbătă dimineaţă cu vânticel de faţă şi cerul curat, albastru ca sticla. La Nagzkanizsa încă ne simţeam acasă aşa că n-aveam de gând să ne petrecem ziua acolo aşa că am alimentat rapid şi am decolat spre a începe prima porţiune internaţională. În Slovenia a fost prima dată când ne-am confruntat cu munţi înalţi dar mulţumită vremii favorabile, trecerea Alpilor nu ne-a ridicat probleme deosebite. După o aterizare tehnică înainte de saltul peste munţi, am decolat, şi ajutaţi de o termică ce parcă ne menaja motoarele, am urcat la 2000 de m de unde am planat lejer direct în Italia. Pe această porţiune am gustat deja din senzaţia aferentă faptului că ne aflam deasupra unui teren în care nu aveam loc de aterizare. Senzaţia s-a mai accentuat odată cu timpul petrecut în aer până la un nivel la care a devenit oarecum familiară astfel încât la traversarea mării, aproape nu a mai însemnat disconfort. După aterizare, valea spre cel mai apropiat orăşel unde, după cum ştim în orele după amiezei în italia totul parcă se opreşte şi rămâne neclintit o vreme, lucru care de data asta a fost mai uşor de înţeles pentru că în aer, la umbră se măsurau în jur de 35 de grade Celsius. Dar, indiferent de asta oamenii îşi rezervă timpul pentru o siestă lejeră în fiecare zi. Noi, ne-am gândit să respectăm obiceiul locului aşa că ne-am retras la un mic popas să ne odihnim lângă o primă pizza (dar nu şi ultima) şi câteva beri, ciocnind în cinstea acestei prime zile mari.
Aparatele le ancorăm bine înainte de înserat iar apoi instalăm corturile, program ce devine o rutină în cele ce urmează alături de trezirea în zori, dezinstalarea taberei şi echiparea alertă. Ca fapt divers putem spune că merită a se decola odată cu răsăritul soarelui pentru că astfel se poate avansa confortabil şi rapid într-o atmosferă calmă. Cu tehnica asta reuşeam să luăm masa de prânz liniştiţi undeva la 500 de km de la locul de campare şi încă mai aveam mare parte din zi la dispoziţie. Re-alimentarea ne ia cel puţin două ore dacă nu cumva aterizam la un aerodrom cu benzinărie „full extra”. Ori dacă noi trebuia să ne cărăm canistrele, ni se lungeau şi mâinile cu vre-o zece centimetrii de fiecare dată... Aşa că alegerea locului de aterizare nu era un aspect de neglijat, astfel înainte de aterizare inspectam minuţios infrastructura şi condiţiile în care ne vom putea desfăşura în caz că vom ateriza.
A doua zi, cu câteva escale la aerodromuri mai mici şi la cel din Bologna, am ajuns pe coasta de vest. În Toscana, atmosfera era foarte calmă astfel încât am reuşit să admirăm de la joasă înălţime albastrul de azur şi vilele aferente înconjurate de cedrii măreţi. Întreaga privelişte din acea zonă este un adevărat desert pentru ochi. Ne instalăm tabăra pe aerodromul din Piombino care ne era deja cunoscut de anul trecut, apoi re-vizităm restaurantul de la benzinărie la care de asemenea am mai servit masa şi constatăm că totul este la fel de delicios şi tipic în regim de un fel de asociaţie familială ce era după cum ne-au povestit cei de-ai casei.
Dimineaţa următoare am decolat devreme aşa cum ne-am obişnuit deja dar aerul era foarte ceţos, norii se instalaseră foarte jos între dealuri încât după 10 minute am decis să ne întoarcem şi să ne mai relaxăm puţin pe aerodrom până se schimbă condiţiile de vizibilitate.
Precum în tot răul e întotdeauna şi ceva bun, am servit micul dejun foarte relaxaţi după care am zis că mai facem o încercare deşii norii încă nu erau total risipiţi dar era clar că situaţia era deja în schimbare. De data asta norocul ne surâde şi putem să ne continuăm drumul astfel încât după nici două ore aterizăm pe un aerodrom limitrof din Roma. În ciuda faptului că noi credeam că totul e OK în ce priveşte starea aparatelor, odată cu verificarea pe care ne-am obişnuit s-o facem după fiecare aterizare, ni se dezvăluie o mică problemă. Suportul radiatorului de ulei al aparatului lui Gábor şi-a dat duhul. Din fericire, de-o fi născut într-o zodie norocoasă de nu, în nici 10 minute facem rost de unul nou plus unul chiar şi de rezervă. Toate bune şi frumoase încât la momentul acela îndrăzneam să credem că odată cu asta, capitolul probleme tehnice s-a încheiat, ori lucrurile stăteau cu totul altfel după cum urma să ne convingem de-abia la finalul excursiei. Oricum prima problemă nu ne taie din elan, ba dimpotrivă, soluţionarea promptă a problemei ne face să gândim şi mai pozitiv. Fiind pe la prânz, Zoli aprinde primusul şi se apucă să facă o „ciorbă” la plic. De-aici, a se înţelege de ce mergeam la restaurant în ciuda situaţiei financiare modeste. După masă, cu puţin slalom printr-e norii de furtună, am ajuns tot undeva la malul mării unde după ce am zburat de-a lungul coastei deşi văzusem la un moment dat un aerodrom cu piscină proprie, am făcut greşeala să nu aterizăm. O oră mai târziu am fost nevoiţi să aterizăm odată cu apusul soarelui pe un teren de cosit. Locul era cu adevărat frumos dar nu ne-a rămas decât să facem o plimbare până la benzinărie prin tufişuri în speranţa unei cine civilizate cu aceeaşi ocazie, dar până la urmă tot la sandwich-urile rămase de săptămâna trecută a trebuit să apelăm. Cazarea, la fel, a rămas doar un vis pe lângă altele de care mai bine nu amintim acum. În schimb vă putem povesti că aterizarea a fost cam stresantă iar decolarea...una la care nu m-aş mai angaja încă odată fără vre-o armă la tâmplă. Noroc că berea a fost rece seara de dinainte şi aici şi nu v-am povestit că are 0,66 l, singura consolare în zonă.
În următoarele zile ne apropiam cu paşi mari spre ţinta excursiei noastre aterizând şi pe aerodromuri în care am petrece bucuroşi câteva zile dar şi pe unele de unde decolam pe cât de repede posibil. Oricum, am tras până miercuri seara când am aterizat uşuraţi în Sicilia. Trecerea porţiunilor de mare, precum şi cele acoperite cu păduri dese sau stânci, unde nu e nici o şansă pentru aterizare a fost încordată dar odată ajunşi în Sicilia, am zărit aerodromul chiar la marginea mării, într-un peisaj de vis care ne-a liniştit rapid compensând tot ceea ce am îndurat în zilele trecute. De-aici, a doua zi urma partea culminantă poate a escapadei, zborul spre sud în direcţia grandiosului vulcan Etna pe care urma să-l survolăm. Despre această zonă probabil că vom vorbi numai la superlativ cât vom trăi, este o minune a naturii atât de mare încât chiar de la 3600 de metrii, încă părea uriaşă. Aerul este curat ca lacrima, în ciuda fumului veşnic care de această dată prezenta obstacole doar într-una din laturi. Cu gura până la urechi, nici frigul nu ne mai interesa, aveam timp şi pentru câteva fotografii memorabile. Chiar dacă nu reuşeam a ne sătura de privelişte, reducem acceleraţia şi planăm la vale ţintind coasta sudică. Aici ne dăm seama că tot ce se povesteşte despre Sicilia în materie de frumuseţe se adevereşte într-o clipă. Culoarea verde parcă lipseşte din paletă, predomină galbenul şi maron-ul dar este contrastat de albastrul mării ceea ce ne vesteşte totodată despre faptul că am ajuns la destinaţie pentru acea zi şi implicit în punctul cel mai îndepărtat de casă, cel puţin cu ocazia acestei excursii. De-aici Africa este mai aproape decât baza aeriană de care aparţinem.
Plini de trăiri şi de masa copioasă ce am servit-o, petrecem o zi bucurându-ne de mare şi de soare că doar am mers în vacanţă şi nu doar la zbor, e drept aceasta din urmă pe noi ne goneşte mai tare.
Drumul de întoarcere a durat o săptămână întreagă cu tot ce se poate imagina mai bun şi chiar mai mult decât atât faţă de cât am avut de plată. Am zburat la 50 de metrii de plafon, între munţi cu ascendenţe de 7-8 metrii, am aterizat pe vânt de 50 de km/h între stâlpi şi transversal pe pistă, am mers pe jos 20 de km într-o dupămasă pe 38 de grade Celsius, am sudat tobe de eşapament, am lipit elice (şi nu odată), am schimbat şi curea de transmisie într-o duminică dupămasă şi am avut parte încă de multe alte peripeţii în aceste zile. Totuşi, un lucru este sigur, dacă la anul am de ales între un hotel cu şase stele all inclusive şi o excursie precum cea de acum, cu siguranţă voi ştii pe care s-o aleg.

Povestitor: Tóth Balázs
Imagini: Kun Zoltán şi Tóth Balázs


 
Belépés
   

Kapcsolódó linkek
   

Hír értékelése
   

Parancsok
   

Kapcsolódó rovatok

Moto-deltaplan

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
Oldalkészítés: 0.17 másodperc