Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Műrepülés Videók Galéria

Version francaise Versiunea în româneste
 
Avion Ultrausor

Zbor de iarnă cu Trener Baby


Zborul în condiţii serioase de iarnă e mai degrabă numai în poveşti. În cazul aparatelor cu bechie, cu atât mai mult, se yice că e mai bine daca stau în hangar cât e zăpadă. Nu trebuie să vă spun cât de surprins am fost când am primit CD-ul în care amicul meu Tomas Podesva tocmai ne prezintă capacităţile gen”front rusesc” ale lui Trener Baby.

Pilotul, este dl. Inginer Frantisek Bilek pe care am avut fericita ocazie să-l cunosc personal în septembrie 2003 în Blois când am făcut un zbor memorabil împreună. De-abia trecut de 30, ca fapt divers este comandant de aeronavă la CSA pe 737. Ştiu, în ziua de ayi asta deja nu e o referinţă deosebită dar tocmai ăsta e motivul pentru care mi-este simpatic, adică îi place şi zborul adevărat chiar dacă îşi câştigă pâinea într-un birou cu aripi.
Se vedea clar se bucura de pista acoperită cu zăpadă pulbere ca-n poveştile cu Albă ca zăpada şi condiţiile de iarnă în adevăratul sens al cuvântului. Vorbind cu el la telefon despre tehnicile de decolare-aterizare în zăpadă mare mi-a povestit cum se face încât a nu se risca vre-o răsturnare. Şi anume, aparatul trebuie ţinut cu toate cele trei puncte de rulare(alunecare) la sol până ia viteză undeva spre 60 de km/h după care odată cu ridicarea bechiei, avionul se desprinde imediat fără a avea vre-o şansă să se dea peste cap fiindcă portanţa este deja suficientă pentru a împiedica acest lucru. Întradevăr distanţa şi timpul de rulare se prelungeşte mult faţă de modul obişnuit dar este singura tehnică de a decola în siguranţă de pe zăpadă. La fel şi la aterizare, se vine purtat uşor de motor şi se are grijă ca în momentul contactului, aparatul să atingă solul în trei puncte. Datorită frigului de -10 grade, respectiv a densităţii aerului la această temperatură a redresat tot undeva pe la 60 de km pe oră şi cu toate astea pentru a nu se opri în doar câţiva metri a trebuit să reducă motorul progresiv sau chiar să menţină acceleraţia o vreme pentru o decelerare lină.

Scris de Szabó György,
imagini: Szabó György şi arhiva Podesva




 
Belépés
   

Kapcsolódó linkek
   

Hír értékelése
   

Parancsok
   

Kapcsolódó rovatok

Avion Ultrausor

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
Oldalkészítés: 0.15 másodperc