Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Mûrepülés Videók Galéria

Version francaise Versiunea în româneste
 
Paramotor

Maroc 2005


Balázs fickósan pózol Marrakesh UL-repterén az első előtti napon a gépek összeszerelése előtt
Balázs a l'aéroport UL de Marrakesh, le jour J-1, avant d'attaquer le montage des machines
N-am îndrăznit să vorbesc despre acest proiect cu soția până în ultimele zile înainte de plecare. Plănuiam totuși o ieșire mică la zbor cu moto-deltaplanele în Africa, împreună cu prietenii mei de la Fly in Paris. Parca aveam deja mustrări de conștiință dinainte față de familie și nu doar, pentru faptul că voi lipsii vre-o zece zile, plus riscurile care nu prea se cuvin pentru un tătic dar mai ales pentru că știam că această excursie sună despre o distracție uriașă, trăiri intense și aventură care trebuie trăită la maxim. Mai mult decât atât, am reușit să-l înnebunesc și pe colegul meu Tóth Balázs cu această idée chiar încât ne-am înțeles că vom lua cu noi un motodeltaplan și o motocicletă enduro și vom merge alternativ unul pe 2 roți pe când celălalt în aer astfel încât să simțim cât mai intens atmosfera africană din ambele perspective: între dunele de nisip și în spațiul aerian de de-asupra acestui relief aparte.

Am ajuns în provincia Marrakech purtați de aripile Royal Air Maroc pe data de 25 Martie în număr de 25 aventurieri. Inițiatorul și coordonatorul proiectului Stephane Kübler a venit alături de colegul lui Bernard care de mai bine de șase ani își câștigă existența într-o continuă aventură asigurând asistență tehnică la raliurile din deșertul african. Înainte să-și aleagă această nouă meserie a fost și el instructor de zbor la clasa moto-deltaplan dar la fel precum mulți alți împătimiți ai acestei preocupări, au dat faliment. De-atunci el este prezent la absolut toate concursurile de raliu de pe continent și cunoaște toate văile, canioanele, oazele și alte formațiuni tipice de acces din munții Atlas. Se zice că și palmierii îl cunosc deja de la depărtare. Jean Michel
Berepülés háttérben az Atlasz hófödte hegygerincével
Vol d'essai devant la crete enneigée de l'Atlas
Rivaud este un alt amic din echipa lui Stephane. Pe acesta am avut onoarea să-l cunosc cu un an înainte cu ocazia Raliului Carpaților. Ce mai știu despre el este că de 30 de ani trăiește exclusiv din zborul cu motodeltaplanul. Adevărul e că asta înseamnă implicit instrucție, ghid de excursii aeriene, filmări, teste de prototipuri, și alte activități pe aceeași ramură. La cei 51 de ani este combinația perfectă între profesionalism și voie bună, lucru care se vede de departe pe privirea, zâmbetul senin și ideile pe care le are.
Marocul ocupă un loc aparte în geografia și cultura bătrânului continent. Precum regele Hasan al II-lea obișnuia să spună: Africa este copacul ce aspiră seva dătătoare de viață din pământul african și a cărui frunze respiră aer european. Primele lucruri care m-au surprins au fost, prezența organelor de ordine
Útvonalon Benil Melal felé
En route pour Benil Melal
și a armatei de pretutindeni și imaginea regelui Mohamed afișată prin tot locul. Ori pentru cei de generația mea ce provin din zona europei de est, aceste aspecte trezesc amintiri ale dictaturii militare cu efectele psihice care dominau această politică.
Dar ca să nu ne adâncim în acest spirit negativ îmi amintesc o glumă ce-am auzit-o acolo în gașca ce se străduia permanent să mențină voia bună în ciuda acestor imagini mai puțin relaxante: Doi urși polari mergeau prin deșertul Sahara și odată unul zice: mai, îți dai seama ce alunecos or fi fost locurile astea de au împrăștiat ăștia atâta nisip… Nu știu cum ar fi viața în Maroc fără uniforme, restricții și interdicții, ba militare ba islamiste dar așa cum este, oamenilor li se pare normal și aparent totul merge bine. Spre exemplu noțiunea de furt este necunoscută. Nici chiar în cartierele mărginașe, în mijlocul bazatelor aglomerate nu există motiv de teamă de tâlhari, nici chiar de comercianți insistenți, cerșetori sau alte soiuri de șmecheri pe care-i cunoaștem de prin Europa. Localnicii sunt prietenoși, onești și discret curioși. Oamenii legii sunt respectuoși și binevoitori gata să ne-ajute. Oriunde am aterizat, oricât de departe de civilizație, în nici zece minute garantat apăreau doi polițiști (a fost când au venit ținându-se de mână – lucru obișnuit la ei care semnifică prietenie și nu vre-o înclinație sexuală) eleganți, cu uniforma la patru ace, și întotdeauna au început cu: Bienvenu au Maroc, comment ca va? Apoi urma să petrecem o grămadă de timp completând hârtii, acte și alte birocrații dar niciodată nu s-au comportat urât, nu păreau dezgustați de munca pe care o fac și nici nu impuneau vre-un ton dominant. Cât despre timp, la ei este o noțiune largă, abia că se poate defini, în orice caz nu este nici o grabă.
Regele Mohamed al VI.-lea este un tip simpatic, a redus analfabetismul din țară la sub 50%. Cu toate că religia oficială
Mesterséges tó Midelt előtt 2500 m magasból.
A víz felszínén látható a szél ereje. A GPS 200 km/h körüli sebességet mutat.
Un lac artificiel avant Midelt, vu de 2500 m .
La surface de l'eau montre la force du vent. Vitesse GPS: 200 km/h
de stat este islamismul, el este un “manager al marocului” prin deciziile pe care le ia, poate fi considerat un adevărat avansat al lumii. Să ne gândim numai la faptul că a fost în stare să adune toate ambalajele de plastic abandonate și purtate de vânt prin toată țara.
După sosire ne-am deplasat drept la aeroportul de ultraușoare la bordul a două microbuze. Acolo am despachetat, am descărcat echipamentul de pe remorcă, am montat aparatele si le-am verificat minuțios după care am făcut și zborurile tehnice pentru reglaje. Apollo-ul 912 iXess, pe care nu l-am văzut din toamna anului precedent arată impecabil deși a fost folosit ca aparat de școală pe aerodromul francez Coulommiers unde l-au și îmbogățit cu vreo 120 de ore de zbor în ultimele șase luni. Motorul este bine rodat, iar aripa a fost reglată de Stephane pentru viteză mare. Astfel am primit înapoi spre a-l folosi pe perioada acestei aventuri, un aparat la care nici n-aș fi visat înainte.
Pe când ne-am săturat de zbor a răsărit și luna, aripile jos și ne-am întors în oraș unde eram cazați, un local de cea mai înaltă clasă unde toate au fost foarte bune exceptând faptul că nu se comercializa nici un soi de băuturi alcoolice. La cină am primit cuscus, apoi zilnic tot cuscus, asta fiind mâncarea lor tradițională oferită din respect. Ultima seară n-am putut s-o mai mănânc fiindcă am avut un coșmar în care soția mă aștepta acasă tot cu cuscus. A doua zi dimineață deja la șase eram în drum spre aerodrom, iar la opt eram deja în aer în drum spre Benil Melal. Terenul este semideșertic iar localnicii încearcă să forțeze agricultura. Ne-am dat seama rapid că nu ne putem orienta după hartă.
Balázs startol az Apollóval Mideltből Er Rachidia felé
Balázs décolle de Midelt vers Er Rachidia avec l'Apolló
Din cauza mărimii însemnate pe care o ocupă țara pe continent, nici nu există hărți la scara de 1:500.000 iar cele de 1: 1.000.000 sunt total lipsite de precizie, așa că navigația cea mai eficientă era după țevile de irigație apoi mai erau niște drumuri dacă se pot numi așa și mici așezări. Unele dintre acestea construite chiar în trecutul apropiat lipsesc de pe hartă. Așa că noroc că s-a descoperit GPS-ul. A, și ar mai fi o soluție mai buna chiar: zborul în formație cu J.M. Rivaud pe care toți îl cunosc ca Janmi. El știe pe unde, la ce înălțime ba chiar și locurile unde se poate ateriza “forțat”. După Benil Melal a urmat Midelt înspre care a trebuit să ne ridicăm la altitudinea de 3500 de m față de la nivelul mării. Am avut un vânt de coadă încât GPS-ul arăta o viteză de 200 km/h față de sol. Ajunși în Midelt am aterizat în stil elicopter tot pe seama vântului, noroc că după apusul soarelui acesta s-a mai potolit. Însă totuși a fost extrem de important felul în care am demontat și ancorat aripile la sol pentru ca acestea să rămână în siguranță. Unuia dintre francezi nu i-a ieșit figura și a fost azvârlit ținându-se de aripă la vre-o 20 de m exact peste triciclu, ocazie cu care pentru el aventura a luat sfârșit dar a atras și mai mult atenția celorlalți.
Ziua următoare, stolul a urmat cheile Ziz-ului pe când cei pe motociclete s-au aventurat în tunel în stil “legiune străină” dar a nimerit
Er Rachidia repterén / A l'aéroport d'Er Rachidia
totuși Er Rachidia, trezindu-se pe partea sudică a munților Atlas. Peisajul s-a schimbat complet, temperatura a crescut cu aproape 30 de grade, vegetația a dispărut iar eu încă încercam să mă împrietenesc cu KTM-ul de 640. Unul din aceste episoade când credeam că am reușit să-l îmblânzesc a fost atunci când l-am culcat drept în mijlocul unui pârâu pe care vroiam să-l trec. Motorul a intrat complet sub apă și totuși după ce am reușit să-l ridic, fără vre-un fel de figuri a pornit la prima cheie. Ulterior am tras de el cât am putut și poate tocmai din cauza că eram ușor enervat și mergeam mai cu curaj, am mers mai bine și fără prea multe stângăcii. În tot acest timp zburătorii pluteau undeva între 3000 și 4000 de metrii la răcoare, pe de-o parte din motivul că masele de aer de de-asupra stratului de inversiune termică erau mai liniștite iar pe de altă parte pentru o mai mare siguranță în caz de vre-o pană de motor.
Situație în care sigura soluție era să prinzi o porțiune de drum drept, lucru destul de greu de ales de la înălțime mică. Cât despre aerodromul Er Rachidia, pot spune cursiv ca este locul unde am fost primiți regește. Ceai de mentă răcoritor, migdale, fistic, prăjiturele, cola: erau de toate pentru a mulțumi și europenii. Apusul ne-a prins în oaza Merzouga. La locul de cazare aflat la poalele dunelor de nisip, atmosfera a fost deosebit de plăcută. Eram la nici 300 de metrii de platoul amenajat și folosit ca aerodrom. La un moment dat, noaptea târziu mă trezesc brusc și constat că s-a întețit vântul, ies să văd ce se întâmplă și văd că bate chiar dinspre dune astfel încât scutură aripile legate la pământ chiar dinspre bordul de fugă. N-am mai stat pe gânduri, am sărit pe motocicletă și am ieșit pe platou să verific aparatele de zbor la lumina stelelor. Am descoperit că erau într-adevăr vreo două aripi ancorate mai în grabă pe care le scutura rău vântul ce sufla cu 70-80 de km/h purtând evident și particule de nisip.
Merzouga oázis / L'oasis de Merzouga
Ajutat de beduinii rămași pe platou în scopul pazei (pe care de altfel i-am găsit dormind liniștiți nederanjați de furtună). Am cărat bolovani pe care i-am pus peste aripile colegilor neglijenți pentru ca aventura lor să nu se termine aici. Spre dimineață viteza vântului a scăzut ușor la 40-50 km/h urmând să se domolească și mai mult până spre dupămasă, dar seara a-nceput dinnou. Nu prea înțelegeam de ce și cum funcționa ciclul acesta al vântului dar localnicii spuneau că așa este normal. Astfel planul de zbor pe acea zi a fost simplu. Am zburat de-a lungul
Ceruzaosztás a berber gyerekeknek
Distribution de crayons aux gosses berbers
culoarului 330 spre oaza Erfoud de unde am urmat cursul șoselei, singura șosea ce mergea spre vest, în speranța că după vreo două ore vom vedea camionul lui Bernard la marginea șoselei. Acesta urma să ne asigure combustibilul necesar pentru re-alimentare după care să ne putem continua drumul spre următorul punct ales ca țintă – Boulmalne Dades. Prima parte a călătoriei a fost liniștită, apoi alimentarea a fost puțin tensionată din pricina mulțimii de copii ce s-au adunat din satele din împrejurimi. A doua parte a fost un adevărat un „rock and roll”. Personal, n-am avut chef să tremur la înălțimi de mai multe mii de metrii așa că am ales să fac slalom printre diavolii de praf. Aceștia fiind niște mini-tornade formate din termici accelerate din pricina temperaturii de la sol. Din fericire erau foarte clar vizibile pentru că antrenau mult praf și nisip. Aveau forma unor stâlpi înclinați, la bază aveau cca. opt-zece metrii diametru și urcau până la cinci șase sute de metrii, indicând foarte frumos direcția și intensitatea vântului. Astfel, mă concentram tot timpul să văd măcar una pe care s-o ocolesc dinspre direcția vântului. Toate bune până ce la un moment dat am intrus pe teritoriu stâncos, deci nu mai era nisip la sol, astfel aceste formațiuni au devenit invizibile. N-a trebuit mult până odată la cca. 1200 m am intrat într-una când brusc orizontul a devenit vertical iar variometrul a început să țipe indicând pe toate cele trei scalele (Brauniger-ul meu are trei zone de variometru, unul indică variații de până la 5 m/s, al doilea până-n zece m/s iar al treilea peste această valoare). Am redus imediat accelerația dar am lăsat aparatul în virajul foarte accentuat. După cca. șase spirale, în mai puțin de un minut am ieșit din această mega-termică undeva pe la 2300 m. La scurt timp după această ascendență rapidă am ajuns deasupra văii Todra de unde aveam de zburat în rotorul crestei munților Atlas cu vârfuri de 3200 m. Au fost momente când simțeam că-mi cad plombele, de multe ori 3-4 secunde consecutiv când nu atingeam scaunul și tot felul de astfel de forțe care acționau din toate părțile.
La limita crampelor musculare am ajuns al doilea pe aeroportul militar din Boulmalne Dades. La aterizare nu am fost atent la faptul că aeroportul este la mai mult de 1500 QNH iar din redresare n-a mai ieșit nimic. Am atins pământul cu mult peste 100 km/h. Și de-atunci încă le sunt recunoscător băieților de la Apolo din Eger pentru robustețea trenului de aterizare cu care au echipat Jet Star-ul.
În ce privește viteza, în croazieră aceasta era cu două tăișuri. E clar că aparatul meu avea viteza cea mai mare dintre toate cele participante la raliu (cu excepția girocopterelor desigur). Puteam zbura de jur împrejur oricare alt motodeltaplan atât în plan orizontal cât și în plan vertical. În schimb, în condiții turbulente am fost nevoit să frânez aripa
Laza kötelékben egy DTA-val Boulmalne Dades előtt / En formation libre avec un DTA avant Boulmalne Dades
Egy kis utasröptetés a Boulmalne Dades-i szálloda sziklafala előtt
Emport de passager devant la falaise de l'hotel a Boulmalne Dades
pe de-o parte ca să nu accentuez forțele (uneori așa pușca aripa deasupra mea că aveam impresia că voi rămâne fără umbră) pe de altă parte, ridicând bordul de fugă cu cablurile flatter-ului, aripa Ixess formează așa-numitul profil „S” de la care se auto-stabilizează reducând efortul ce trebuie depus de către pilot pentru controlul acesteia. Aici aș mai adăuga și faptul că cu aparatul astfel reglat puteam face fotografii chiar și în zonele turbulente în timp ce am văzut nu odată aparate la bordul cărora atât pilotul cât și pasagerul se țineau de trapez încercând să mențină aparatul în zbor, care și așa se purta ca un taur sălbatic de la rodeo-ul din San Antonio.

Cazarea a fost la nici 100 de metrii de aeroportul Boulmalne Dades într-un hotel construit în stil colonial în care unele camere erau săpate în peretele de stâncă, astfel că nu mai era nevoie nici de aer condiționat. A doua zi am testat Tanargul cu Balazs după care urma să facem o excursie în canionul Dades la bordul mașinilor de teren pe care le închiriasem sau călare pe enduro. Frumusețea peisajului este de-a dreptul fascinantă. Mai tarziu ne-am propus să mergem într-o saună ca să ne relaxăm puțin și mușchi nu doar ochii. Saună africană? Asta se poate numii cu adevărat o senzație tare. În primul rând, clădirea semăna mai mult cu un abator decât cu spa. O cameră fără vre-o fereastră de vre-o 20 de m2, toată din beton cu două țevi cât degetul de groase pe unde curgea apa. Dintr-una ieșea apă fierbinte, iar din cealaltă apă rece. Toată lumea primește o găletuță de plastic în care să-și facă amestecul de apă,
Balázs itt a Tanargot teszteli, mögötte a szálloda és a reptér
Balázs teste le Tanarg, l'hotel et l'aéroport a l'arriere-plan
care apoi n-are decât șă și-o toarne în cap sau unde-o vrea în timp ce se tăvălește pe podea lângă alți fericiți. De-bia apoi începe distracția, când apar două mamaie de-ale casei care ia la rând toată echipa și o freacă cu o cârpă ce semănă mai mult a spălătoare de sârmă, clientul stând pe spate sau pe burtă. E cu senzațional, senzula sau cum vreți, cel puțin pentru masor(-oare). Uzați și găuriți dar chiloți are și șefa. După baie, urmează masajul sau mai bine zis un fel de măcinare a oaselor și a mușchilor (asta pentru cine are) folosind tehnicile inchizitorilor spanioli în context spa. Nu cred că vă puteți imagina, dar în acele momente, meseriașa se dădea la tine în forță. Nu știu dacă i-ar fi plăcut un bărbat întreg sau unul de-ea dreptul moale după ritual dar și-a dat silința să ne rupă oasele, ligamentele, să ne smulgă degetele în timp ce cloncăia din gură și ne bătea ritmic și prietenos pe fiecare cm2 al corpunui. Cu cei care reușesc să îndure în liniște resetarea, aceasta termină în circa 15 minute lungi cât o lună de săpat șanțuri. Iar cine se vaită precum și Balazs primește ca bonus dublarea timpului de tratament.
A Dades szurdokban terepjárókkal
En 4x4 dans la vallée Dades
Ouarzazate nemzetközi reptere / L'aéroport international d'Ouarzazate
Întregul program (all inclusive) a costat doar 17 dirham-i adică cca. 6 lei noi de căciulă. A doua zi dimineață iarăși eu am urcat pe motor (enduro) pentru a goni spre Ouarzazate prin valea Dades pe unde transportul în comun este cel puțin ciudat și după cum urmează: N-am văzut pe drum în afară de Peugeot și Dacie „papuc” în a cărui benă de transport pasageri călătoreau marocanii cu tot cu 2-3 măgari sau 1-2 cămile (probabil ca biciclete în loc de rezervă). Pe aeroport i-am zărit la un moment dat pe deltiști. Vis-a-vis de astfel de aerodromuri avea Janmi o vorbă: la sosirea în zonă, o luam înainte și intarm la verticală 200m QFE nu chiar deasupra pistei ci puțin mai la distanță de siguranță dar foarte aproape așteptam întreg cârdul cu care făceam această înțelegere în prealabil ca să vină în formație, apoi ceream aprobare pentru aterizare de urgență și aterizam cu toții odată între două aeronave mari de pasageri. Spre surprinderea mea, echipei căreia anul trecut ia luat peste 40 de minute să treacă de la Farkashegy la aeroportul Budaörs, acum nu i-a luat nici cinci minute sub conducerea lui Janmi să aterizeze în siguranță unul după altul ca la carte. Probabil motivați de unele convorbiri din stație în care piloții de linie raportau cu un glas grăbit: „așteptăm următoarele îndrumări după aterizarea formașiei de 11 UL din apropierea pistei...”
Zagora reptere. A látszat csal, még egy
Beech King is leszállt, amíg ott voltunk
L'aéroport de Zagora. Malgré l'apparence,
on a quand meme vu atterrir un Beech King
Fiatal éjjeliőrünk, miután elvittem egy körre
Notre jeune gardien de nuit, apres son bapteme
Și ca o cireașă pe tort, nu aveam de plătit nici taxe de aeroport deoarece legea cu privire la spațiul aerian al marocului spune că participanții din străinătate care participă la raliul aerian sunt scutiți de impozite și taxe pe toate aeroporturile țării. Așa că de-aveam chef puteam folosi și aeroportul internațional Casablanca pentru ture de pistă de școală gratis.
Într-o dupămasă trecând peste munții Jbel am ajuns în defileul râului Draa de unde a început canicula deșertică în care am mers încă vre-o 160 de km până în orașul Zagora ce era defapt o oază de o frumusețe ca-n povești, cu palmieri și piscine uriașe cu ape limpezi ca lacrima și Kasbah atrăgătoare. De data asta ne aștepta un loc de cazare la care nici n-am visat, personalul fiind îmbrăcat în vechiul stil colonial. Dar după cum știm cu toții că ce e bine nu ține prea mult, doar a doua zi am plătit prețul acestui lux: A doua zi ne-am cazat în inima Saharei în cort primiți de nomazii locului. Tabăra plină de gândaci și câteva vipere de nisip, a putut fi localizată exclusiv cu GPS-ul fiindcă pe hartă nu e nici urmă de așa ceva. De condițiile de igienă mai bine dacă nici nu amintim. Ceea ce mi s-a părut interesant că după numai câteva zile de trai în condiții de deșert, moralul turiștilor (de rang mediu ce eram) se prăbușea de la o oră la alta. Era Vineri dimineața când am plănuit plecarea din tabăra de corturi, decolaserăm foarte stresați mai ales că beduinii au prognozat că vremea
Szállodánk Zagorában / L'hotel a Zagora
se va înrăutății pe seama nisipului purtat de vântul ce se întețea din ce în ce mai mult. În marea grabă am comis și eu o mare greșeală, amu uitat să închid ușița portbagajului iar la decolare am auzit la un moment dat că a trecut ceva prin elice... Eram deja pe cale de a mă întoarce și ateriza dar am simțit că elicea nu zdrăngăne, și mi-am amintit și de faptul că mașina cu echipament era plecată demult din tabără pentru ca să ajungă la aeroportul Foum Zguid la 150 de km înspre vest ca să putem alimenta imediat ce ajungem. Ajuns la înnălțimea de croazieră m-am uitat în spate și am înțeles ce s-a întâmplat. Mi-a căzut o chingă ce-o aveam pentru ancorare și fixare pe mașină. Din acel moment verificam din minut ăn minut dacă nu cumva îmi voi pierde și celelalte chingi. Oricum eram deja fericit că pentru cel puțin o elice s-a terminat dar era oarecum liniștitor faptul că știam că în camion am mai multe seturi de elici de rezervă. Trebuia doar să ajung fără ca și celelalte chingi să-mi treacă prin elice, lucru care ar fi dus la o aterizare forțată în deșert și mai departe nici nu vreau să mă gândesc. Din fericire restul lucrurilor n-au ieșit din carenaj, e drept că am urcat la înălțime mare unde pe cât posibil să nu am parte de turbulențe pe de o parte,iar pe de altă parte ca să-mi cresc șansele ca în caz de aterizare forțată să prind un platou de pe care după schimbul elicei să pot decola. Har domnului n-am ajuns să joc acest rol. Nu se vedea nici orizontul nu să se vadă terenul c-o fi cu stânci sau doar nisipuri mișcătoare, aș fi aflat doar când intram în contact cu solul...Din fericire am ajuns cu bine, iar în timpul siestei de după masă mi-am echipat aparatul cu o elice nouă Arplast Ecoprop și apoi am zburat mai departe spre Tarroudant. După o vreme situația devenise evidentă în ce privește faptul că vom mai avea nevoie de o realimentare fiindcă pornise vântul dinspre mare iar cele 200 de km rămași nu aveam nici o șansă să-i parcurgem dintr-o șezută.
Vântul nu mai este laminar. De două ore ne luptăm cu turbulențele și rezervele de energie și combustibil și n-am parcurs nici jumătate de traseu. De-odată un moto-delta echipat cu motor Rotax 503, o ia la vale (aceste motoare consumă peste 20 l/h cu două persoane) și aterizează pe o cărare paralel cu șoseaua.
Ouled Drissben a sárkánykülönítményre várva/En attendant l'équipe de pendulaires a Ouled Driss
A berber törzsfőnök nem hisz a szemének:
a viharos erejû szembeszél ellenére érkeznek!
Le chef du tribu berber ne croit pas a ses yeux:
ils arrivent malgré le vent tres fort!
Szálláshelyünk / Le bivouac
Bernard a auzit convorbirea radio prin care echipajul a raportat că a rămas fără combustibil și ajunge forte repede la locul unde au aterizat. Între timp ne-am adunat cu toții și am aterizat și noi. Decizia n-a fost prea bună, cum am atins solul deja am auzit o piatră ce mi-a lovit elicea… astfel că o pală din elicea nou montată deja și-a găsit sfârșitul. După cum am amintit și cu alte ocazii, merită a ne gândi la capacitățile pe care le avem și în condiții de stres și oboseală. Rezervorul meu avea încă benzină pentru cel puțin încă o oră de zbor deși pe ultimul platou n-am apucat să re-alimentez din cauza schimbului de elice, astfel că nimeni și nimic nu mă obliga să aterizez și eu cu turma dar decizia a fost luată și am constatat și consecințele acesteia. Probabil instinctul m-a încurajat să aterizez pentru a-mi odihnii brațele și mușchii abdominali ce au fost solicitați destul de tare pe această porțiune din traseu. Poate dacă eram mai odihnit și cu mintea mai limpede, chiar dacă aterizam, o făceam fără motor sau măcar la redresare tăiam contactul pentru ca elicea să nu se accelereze după ce ating solul…dar, după luptă-s mulți eroi, e simplu să faci pe deșteptul după ce faptul este consumat. Apoi la decolare am ales șoseaua
Útban Tarroudant felé / En route pour Tarroudant
chiar dacă pe de-o parte erau fire electrice iar pe cealaltă probabil fire de telecomunicații. Între cele două nu erau nici 20 m iar vântul bătea din lateral evident. Oricum plăcerea a fost de partea mea și pare că nu numai. Tot cârdul a ales să încerce de pe șosea. Cu trapezul în burtă am așteptat până m-am accelerat la 100 de km/h rulând pe asfalt după care am slăbit și am ieșit rapid dintre cabluri.
Ajunși cu greu în Tarroudant, din fericire iarăși am fost primiți într-un hotel cu piscină și umbră de palmieri.
A tankolás változatos formái / Les différents moyens pour faire le plein
În acea zi am reușit să facem rost chiar și de bere și chiar pe bani (dirhami) mărunți. Era la cutie de 250 ml e drept dar măcar reușeam să comunicăm, mai ales Balázs care a trecut 200 km de dune și alți 300 de km de șosea stricată călare pe KTM. Probabil de-acolo i se trage faptul că deja vorbea marocană. A doua zi, din cauza ceții de la malul mării nu s-a putut pleca decât după ora 11 spre aeroportul Agadir. Dar asta nici n-ar fi fost o problemă dacă nu s-ar fi pierdut vremea și în Agadir din cauza unor formalități, apoi cu alimentarea de pe cisternă iar pe când porniseră toți spre Essaouira deja bătea vântul cu 40-50 km/h și în mod evident din direcția de mers. Acestea fiind condițiile, aparatele dotate cu motor 912 mergeau cât de cât fără probleme dar cele în doi timpi mai greu, trei dintre ele au și aterizat pe șosea (alte terenuri de aterizat forțat nu prea erau) pentru a re-alimenta. Veșnicul aiurit Pierre Joseph, acel parașutist amator care nu urca nici într-un 737 fără parașută și-a pierdut stația radio, busola și oricum de obicei era ultimul... se lăsa așteptat. De data asta a întârziat mai mult fiindcă a aterizat undeva pe plajă pentru a-și verifica nivelul de combustibil, apoi pe când să decoleze a venit fluxul și n-a reușit, ba chiar s-a răsturnat dar din fericire n-a pățit nimic trebuind doar să rămână acolo peste noapte. A doua zi a reușit și a ajuns din urmă trupa dar n-a reușit nimeni să-l facă să dea detalii înflorite după cum bine obișnuia alteori. În Essaouira am dat un tur prin „souk” (bazar) pentru a cumpăra suveniruri și cadouri ceea ce avea să însemne că ne apropiem de finalul aventurii.
Souk Essaouirában / Souk a Essaouira

A doua zi am mai avut de mers 230 de km dar aceștia au trecut foarte rapid și confortabil deoarece am avut parte de vânt de coadă pe tot parcursul traseului, astfel și motoarele au mers mai relaxat. Deseori zburam doar la 10-20 de metrii înălțime căutând parcă ceva emoții zburând peste intelectualitatea ciobanilor ce-și pășteau cămilele în acea parte a locului.
Și apoi iarăși Marrakech: dezechiparea, demontarea, împachetarea, cina festivă de seară, iar a doua zi Royal Air Maroc și apoi Malev până acasă. Multe luni mai trebuie să treacă până reușim să procesăm multitudinea de întâmplări și trăiri de care am avut parte în aceste zile pline de aventură. Zile de oază în deșertul din mijlocul vieții cotidiene.

Povestit și fotografiat de Szabó György
Az útvonal / L'itinéraire


 
Belépés
   

Kapcsolódó linkek
   

Hír értékelése
   

Parancsok
   

Kapcsolódó rovatok

ParamotorTot ce zboara

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
Oldalkészítés: 0.34 másodperc