Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Műrepülés Videók Galéria

Version francaise Versiunea în româneste
 
Paramotor

Deasupra Gheţarilor


Se zice că gheţarii trăiesc, au suflet...

Am fost chemat în Chamonix de Olivier Laugero pentru a realiza un fotoreportaj. Fără a sta prea mult pe gânduri, împreună cu alţi cinci prieteni cu motoarele şi aripile lor ne pregătim voioşi pentru a survola abrupturile ameţitoare ale Mont Blanc-ului.
Echipa este formată din californianul Matt Gerdes cu care avem deja amintiri comune, tailandezul Georges Macakot, starul asiatic de paramotor Lionel Lang venit tocmai de pe insulele Reunion, şi desigur însuşi Oliver care ne cazează în căsuţa lui dintre gheţari. Cabana de lemn este ascunsă în umbra brazilor, într-un loc foarte frumos din Alpii francezi. Avem chitară, barbecue şi o hartă cu relieful unde plănuim să mergem: La zbor peste gheţari!

Iniţial pornim foarte atenţi şi facem un zbor de test pentru a vedea comportamentul motoarelor la această înălţime şi pentru a ne aclimatiza uşor cu temperatura din aer. Dar înainte de asta apare prima întrebare: unde să ne alegem locul de decolare? Suntem la munte şi n-am vrea să trezim întreaga vale dimineaţa la 7…După îndelungi consultaţii, am ales Plaine Joux pentru a lua startul. Altă dilemă ce-o aveam, ţinând cont de presiunea atmosferică ce era foarte mică: eram curioşi la ce înălţime putem ajunge cu motoarele pe care le avem, acestea având performanţe relativ mici (PAP Top 80) cu elici de mărime medie (115 cm). Primul zbor se adevereşte a fi foarte bine venit, am descoperit multe lucruri importante printre care faptul că urcarea nu va fi chiar o joacă de copii. Pe de altă parte trebuie să acordăm mai multă atenţie la îmbrăcăminte, temperatura de la altitudine nu e chiar tropicală. Ca o distracţie pentru dupămasă, Matt ne introduce în lumea speed riding-ului cu o aripă Ozone Bulet. Aceasta este fantastic de rapidă, iar terenul pe unde se zboară, e ceva inimaginabil…Mă îndrăgostesc instantaneu, şi Georges este fascinat. Cu paramotorul are experienţă şi cu aripi mici dar fără motor n-a încercat niciodată.
A doua zi, pe când vremea s-a dovedit a fi prielnică eram şi noi gata pentru decolare. Emoţiile ajung în punctul culminant fiindcă gheţarii ne trag cu ochiul deja de trei zile. Plaine Joux, ora 8 dimineaţa, altitudinea 1600 m de la nivelul mării, aparatele cu rezervorul plin, vânt calm din direcţia de decolare. Deasupra vârfului Mont Blanc pluteşte un nor lenticular foarte elegant ceea ce ne spune că la acea înălţime bate vânt puternic, dar decidem să nu dăm înapoi, simţeam că nimic nu ne mai poate opri de la acest zbor ce promite a fi de neuitat. Asistenţa terestră este asigurată de Lio. Ne ridicam lent, aşa cum ne aşteptam chiar dacă nu am redus nici o clipă din acceleraţie. Eram pe partea sudică a masivului şi nu că am căuta termici la această oră devreme ci pentru a ocoli umbra crestelor din partea nordică şi vestică şi descendenţele aferente. Răsplata efortului nostru nu întârzie să apară în primele raze ale soarelui, vedem capre negre care ne deschid calea printre gheţari, totul este minunat. Scufundat în euforie, George jură că a văzut şi un urs. Dacă ar fi aşa cum spune, el este primul care a avut fericita ocazie de a vedea un urs aici in Chamonix, dacă nu cumva a fost totuşi o vreo marmotă…
Matt şi Oliver ne conduc pe acest drum în lumea gheţarilor, lume vrăjită de frumuseţe dar şi înfricoşătoare în acelaşi timp. Având încredere în faptul că ei cunosc foarte bine locul, îi urmăm visând cu ochii deschişi deasupra acestor locuri miraculoase, peste stânci şi prăpăstii colosale. Ajungem la 2200 m, avem în faţă conturul măreţ al Tacconaz-ului şi Bossons-ul iar pe măsură ce ne apropiem de aceştia, par tot mai uriaşi şi mai ameninţători. Şi toate astea nu sunt doar un joc al imaginaţiei, Bossons este cel mai mare gheţar European. Ne apropiem uşor şi cu supunere, ne trec prin cap fără să vrem poveştile alpiniştilor căzuţi în crevase şi ale parapantiştilor decedaţi chiar aici din pricina descendenţelor uriaşe ce se nasc în masele de aer rece de deasupra gheţarului veşnic…Din fericire nu am întâlnit nici o astfel de descendenţă, atmosfera este calmă, aşa că îndrăznim să ne apropiem până la doar câţiva metrii de uriaşi. Din acest unghi ne putem da seama cu adevărat ce ascunde crusta de gheaţă. Suprafeţe fine de o albeţe hipnotizantă alternează cu liniile tăioase şi neatinse vreodată a crevaselor adânci, parcă fără fund. Din textura liniilor se vede clar că gheţarul este într-o continuă mişcare. Ace de gheaţă de mai multe tone se pot desprinde în fiecare secundă. Pe terasele gheţarului, ici-colo răsare luciul unor lacuri mici ca nişte pete de culoare pur albastră în peisajul alb nesfârşit.
Peisajul este titanic, crăpăturile uriaşe impun respect şi sunt de-a dreptul înfricoşătoare. Locul inspiră ceva rece, neprietenos, crud şi sălbatic care marchează uşor sângele rece cu care am pornit. La asta se mai adaugă şi temperatura din aer, dar ne străduim să fim lucizi în cazul vre-o unei pene de motor pe care nimeni nu şi-ar dori-o aici. Jetul elicei lui Georges antrenează particule foarte mici de gheaţă ce sclipesc extraordinar în raza soarelui, vizibile numai din anumite unghiuri. Zbura razant de-abia rezistând tentaţiei uriaşe de a ateriza pe vre-un platou mai comod după cum a recunoscut mai târziu. Iar Matt trezindu-l: “Locul e plin de crevase, unele acoperite uşor cu zăpadă, astfel rişti foarte mult, ai mult prea multe şanse să rămâi acolo pe veci…” Dacă ne gândim că în Tailanda în cele mai grele ierni temperatura coboară rar sub 30 °C. Georges, care încă niciodată n-a văzut zăpadă, acum s-a trezit brusc prin cei mai înalţi munţi ai Europei acoperiţi cu o pătură groasă de zăpadă. Îmbrăcat cu cinci-şase rânduri de haine groase, este uşor pierdut în această atmosferă total străină lui, astfel neliniştea lui e de înţeles. Oliver este în formă, lumina este perfectă, entuziasmul piloţilor este la maxim iar ceea ce este imposibil de fotografiat din parapantă, noi putem vedea întorcându-ne ori de câte ori ar fi nevoie pentru unghiul cel mai potrivit pentru a expune şi a obţine imagini deosebite ca în filmele ştiinţifice, uneori decorul tinzând chiar spre fantastic. Noi, ca nişte actori principali, pată de culoare pe fundaluri extraordinare, atât de neobişnuite încât uneori par truncate, suntem ordin de mărime pe fotografii şi parcă trezim la viaţă şi înveselim puţin atmosfera neclintită. Matt se apucă să spiraleze foarte dinamic deasupra tărâmului nimănui iar eu fac slalom printre acele de gheaţă. Scăldându-ne în nuanţe de albastru intens oceanic până la cel deschis ca bolta cerească, gheaţa cristalin transparentă şi în albul pur, survolăm un peisaj parcă ireal în conştiinţa noastră, ce ne atrage dar ne şi sperie în acelaşi timp…
Matt şi Oliver ne conduc undeva mai în depărtare promiţându-ne o surpriză. Deşi am încredere că ei cunosc foarte bine terenul, sunt foarte atent la cablurile teleschielor fiindcă nu demult am avut o experienţă foarte neplăcută cu ele. Ocolim de departe telecabina care urcă turiştii la câteva sute de metrii mai sus pe culmile sudice. Lenticularul încă pluteşte pe vârf dar noi încă n-am dat de turbulenţe. Încet, încet continuăm să ne ridicăm toţi patru cu acceleraţia la maxim încât simţim deja că ne amorţesc mâinile.
Ocolind Grand Charmoz-ul, se deschide în faţa noastră valea Blanche. Zburăm la înălţime mare faţă de acest uriaş neatins unde singura urmă de om este dată de aripile noastre, nici aşezări, nici drumuri, de parcă am fi pe altă planetă. „Marea-ngheţată” pare liniştită şi atrăgătoare, valurile-i simetrice exprimă o armonie foarte plăcută. Survolăm rânduri întregi de gheţari impunători precum: Géant, Tacul, Leschaux... Vârful lui Tacul a luat naştere la intersecţia a doi curenţi de vale. Apar şi primele semne de termică cu ajutorul cărora atingem înălţimea de 3500 de metrii. Pe vârful gheţarului Leschaux, dantura de gheaţă a lui Périades parcă muşcă din bolta cerească. Trec deasupra unui grup de alpinişti care probabil au ca ţintă vârful Grandes Jorasses. Într-o pauză de câteva minute au ridicat privirile la mine... Oare le-am provocat o senzaţie de bucurie ori i-am deranjat prin prezenţa-mi neobişnuită în acele locuri sacre cu atmosferă aparte... Probabil nu voi afla niciodată. În peisajul ce pare că se întinde la infinit, mă simt puţin singur. În euforia priveliştilor i-am pierdut din câmpul vizual pe Matt şi Oliver, dar din fericire îl zăresc pe Gerorges care şi el pare singuratic în acest pustiu alb.
Începem o coborâre lină ca să trecem pe la poalele lui Grandes Jorasses ce are un perete de 1300 de metrii aproape vertical de pe care se pot desprinde stânci de gheaţă în orice clipă. Trecem pe lângă acesta, parcă ţinându-ne respiraţia. Ne simţim ca nişte ţânţari minusculi pe tărâmul uriaşilor. Îmi închipui ce efort depun alpiniştii care ajung în aceste locuri, pe când noi am apărut pur şi simplu în zbor, mai că nu mi s-a făcut ruşine... Oare merităm acest peisaj la care visează atât de mulţi? pentru atingerea lui, majoritatea dedică eforturi uriaşe.
Zburăm deja de aproape două ore cu „gaz plin”, cred că ar fi timpul să ne-ndreptăm încet spre vale lăsând motoarele să suspine puţin şi mai ales să nu ne golească rezervoarele!!! Astfel planăm vreo 2500 de metrii la vale cu motoarele oprite mişcându-ne degetele amorţite de la frig. Au fost clipe fantastice...
Aterizăm chiar lângă căsuţa lui Oliver unde ne aştepta încordat Lio. Am realizat cu bine la ceea ce am visat, avem imagini de neuitat atât în memoria noastră cât şi în cea a aparatelor de fotografiat, dar nu sunt cuvinte prin care să putem povesti ceea ce am văzut şi simţit. Uitându-ne unii la alţii, ne dăm seama că vom reveni cu siguranţă şi vom urca şi mai sus în creierii munţilor pentru a descoperii alte locuri noi, ne mai văzute din zbor. În astfel de situaţii se simte cu adevărat vraja şi libertatea paramotorului care întrece orice alt mijloc de transport. Ne duce oriunde unde am visat vre-odată, trebuie aşteptat doar momentul potrivit şi acordul Mamei Natură. Deja ne plănuim următoarea escapadă ce se vrea a fi un zbor peste Mont Blanc. Oliver studiază harta cu sclipire în ochi, închipuindu-şi traseul pe care ne va duce data viitoare. Se pare că ne aşteaptă alte şi alte clipe de neuitat...
Mulţumiri pentru aventuri, echipei www.kailashadventure.com

Text: Mathieu ROUANET
Imagini: Olivier Laugero (www.kailashadventure.com)
Traducerea: Kádár Andrea şi Suciu Adrian


 
Belépés
   

Kapcsolódó linkek
   

Hír értékelése
   

Parancsok
   

Kapcsolódó rovatok

Paramotor

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
Oldalkészítés: 0.12 másodperc