Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Műrepülés Videók Galéria

Version francaise Versiunea în româneste
 
Paramotor

TOUR DE PARIS 2007


În două zile s-a zburat peste 400 km în 12 etape cu escale la 12 aerodromuri alături de francezi, belgieni, nemţi şi cei mai de departe veniţi - ungurii. Dintre cei peste 60 de participanţi la start, doar o parte au parcurs tot traseul printre care se numără şi Szabó Gyuri şi Klocza Zsolti din echipa Vampair.
Şi n-a fost chiar simplu…

Datorită vremii, până în ultimul minut am fost la fir de păr de decizia organizatorilor de a amâna cu o lună distracţia plănuită pentru prima săptămână a lunii iunie. Până la urmă din fericire nu s-a amânat. Vineri dimineaţa, cerul a fost înnorat, ploua, iar temperatura era foarte neprimitoare la graniţa franţei. Astfel până şi celor mai puţin predispuşi la cinism le-au trecut prin cap toate relele care să le strice programul ţinând la distanţă cei 2x1500 de km ce ar urma a fi parcurşi. Apoi, ca-n poeşti, binele a învins şi vremea s-a îndreptat. În următoarele două zile, putem spune că a predominat soarele pe lângă mici averse şi cumulizări puternice specifice sezonului în care soarele apune aproape de ora22 la respectiva longitudine. Morala întâmplări este că se poate zbura şi atunci când vremea nu este ideală aşa cum ne-am obişnuit să zburăm de obicei. Acasă, cu siguranţă ne-am fi gândit de zece ori înainte să fi decolat în plină amiază de primăvară când cumulizarea este foarte puternică şi aerul turbulent. Aici însă n-a fost subiect de discuţie.
După prima seară de adunări şi prezentări cu mici finisări ale programului, devreme în dimineaţa următoare toţi erau voinici, prezenţi la aerodromul Auger St Vincent. Datorită direcţiei predominante a vântului, prognozate pentru ambele zile, acest aerodrom din nordul Parisului a constituit punctul de plecare a cârdului. Sâmbătă s-a plecat în sens orar cu destinaţia bazei aeriene Méréville din sudul marelui oraş. Ziua următoare urmând a se pleca în sens invers tot cu câte 6 etape de zbor până la final.
Sâmbătă am aşteptat până la ora 11 până ce organizatorii au aprobat decolările: atunci s-a ridicat ceaţa cât să se poată zbura VFR. Până ce au reuşit să decoleze toţi cei 60 şi ceva de participanţi a trecut mai bine de o oră. Majoritatea piloţilor zburau solo cu decolare din picioare dar au fost şi câteva tricicluri atât cu un pilot cât şi cu echipaj tandem.
Prima etapă – ceţoasă, a triat de la bun început grupul de piloţi în ciuda suportului foarte bine pus la punct cu coordonate GPS, hărţi, repere şi tot ce trebuie, dar de prisos. Majoritatea au renunţat la această probă în prima porţiune a traseului. Cine a reuşit să treacă de prima parte, a avut plăcerea să se bucure de condiţii mai bune în a doua jumătate a traseului stabilit pentru prima etapă. Printre punctele de aterizare s-au numărat şi aeroporturi mai mari precum baza aeriană Coulommiers dar şi terenuri mai mici aparţinând şcolilor de paramotor unde însă ospitalitatea a fost la fel de mare. De obicei am fost întâmpinaţi cu gustări pentru a ne potoli foamea şi setea şi cu multă bucurie de suporterii fiecărei echipe. Datorită timpului limitat pe care-l aveam la dispoziţie în contrast cu numărul însemnat de echipaje, nu am putut aştepta sosirea şi pregătirea tuturor echipajelor, fiecare echipă şi-a dozat timpul pentru pauza dintre etape după propria concepţie. Cei care s-au înscris şi la proba de viteză, desigur n-au prea stat să piardă vremea la sol. După 10-15 min. de alimentare şi reculegere decolau şi plecau mai departe pe traseu. Noi nu ne-am angajat la acest maraton, am preferat să rămânem cu plutonul pentru a profita de faptul că ne-am întâlnit şi încercam să ne cunoaştem atât la sol cât şi în aer. Cei doi vietzomani între care s-a dus lupta contra cronometru sunt Dimitri Delemarle – pilotul de test al Vol Moteur, şi Nathalie Demoors - singura reprezentantă a sexului frumos şi remarcabilă la fel de mult pentru rezultatele obţinute. Aceştia au condus plutonul cu un avans de peste trei ore (după clasamentul de la sfârşit). Un alt concurs inclus în joc pentru a colora programul a fost cel de aterizare la punct fix la sosirea pe terenul de antrenament al colegului nostru Michel Touitou.
De la aproape începători şi până la vulpoi bătrâni, pasionaţi ai zborului s-au alăturat cu plăcere plutonului din când în când cu ultrauşoare, motodeltaplane, paramotoare, ficare cu ce avea escortându-ne o perioadă oarecum din politeţe fără a participa însă la întregul raid.
În ce priveşte echipamentul, în etapele cu termici mai liniştite am zburat în tandem, Gyuri a defilat cu Simonini iar Zsolti cu Vitto şi Snap100. Toate cele trei motoare au dovedit deplină siguranţă în funcţionare după acele ore lungi de zbor cu diferenţe destul de mari de temperatură şi umiditate fapt ce a făcut însă necesară ajustarea periodică carburatoarelor Walbro pentru performanţe maxime. Snapul care de obicei este foarte sensibil la reglaje, ne-a surprins cu noul WB37 cu care Fresh Breeze le dotează mai nou. Faţă de răsfăţatul WB32 al modelelor mai vechi, acesta s-a dovedit a fi mult mai fiabil şi fără bătăi de cap.
Consumul lui Simo a fost mai mic decât al motoarelor de 100 cm3 după cum ne-am şi aşteptat, dar şi în tandem după un zbor de mai bine de 2 ore au mai rămas cca. 3 litrii din rezervorul plin.
S-au întâmplat şi mici accidente, însă fără pagube majore în ce priveşte echipamentul şi fără vătămarea vre-unui pilot. În ce priveşte echipa noastră, am avut ocazia să beneficiem şi noi de ajutorul foarte entuziast al celor din partea locului la ultima sosire pe ziua de sâmbătă, când, văzând că vântul scutura la greu mâneca de vânt şi drapelele, (şi noi am aproximat un vânt de cca. 25 km/h la sol după variaţia vitezei faţă de sol conform GPS-ului) un grup de suporteri locali s-au grăbit să ne ajute să nu ne doboare vântul. I-am văzut deja din ultimul viraj înainte de aterizare că se pregăteau să ne prindă, lucru care s-a şi întâmplat numai că din păcate n-au reuşit să facă faţă la forţa cu care vântul a „îmbrăţişat” aripa în momentul în care aceasta a rămas în urmă şi astfel am reuşit să dăm una cu fundul de pământ (cu pasager cu tot), ne putând să ne întoarcem cu faţa la aripă fiindcă toată lumea ţinea de bara de tandem. Dar am scăpat doar cu îndoirea unui sfert de cerc de protecţie a elicei.
Sâmbătă seara am reuşit să ajungem înapoi la start foarte târziu, de această dată pe şosea până în nordul oraşului la La Ferté Gaucher unde ne aştepta o cină pe cinste alături de celelalte echipaje. Urmând ca Duminică devreme să-i dăm bice mai departe, iar seara în ultima clipă, la sosire, festivalul încheindu-se cu o furtună uriaşă, probabil pentru a spăla oboseala de peste zi. Înainte de asta însă, iar am fost la fir de păr de a vedea paramotorul electric în zbor, cel făcut de Richard Krüger-Sprengel, care cu mici greutăţi având în vedere că doar de câteva săptămâni zboară din picioare (fără triciclu), a reuşit să termine turul marelui oraş, însă a ajuns târziu şi n-a mai apucat să ne arate ce poate jucăria electrică, doar la sol. Dar, nu-i nimic, rămânem cu speranţa că-l vom vedea şi în zbor cât de curând.
Din câte am auzit, organizarea de anul acesta n-a fost în exclusivitate din partea celor de la Adventure ci în colaborare cu Tuit’air. N-am avut decât să-i felicităm pentru organizarea impecabil de amănunţită şi atentă pe care au dus-o la bun sfârşit. Însuşi „şeful” celor de la Adventure, Guy Leon-Dufourt merită tot respectul deoarece în ciuda vârstei înaintate a parcurs alături de noi întregul traseu. Printre altele mai e de ştiut că el este printre puţinii oameni care reuşeşte să ţină afacerea cu paramotoarele la un nivel profitabil. Printre aparatele lui mai remarcate au fost triciclurile cu 1-2 posturi decât paramotoarele tip “rucsac”. Tricicluri care se disting prin faptul că decolează extrem de scurt, lucru pe care l-am observat şi noi cu această ocazie. Doar aşa în şoaptă putem spune că dacă nu ne-ar fi ruşine să zburăm cu triciclu, i-am şi copia cu plăcere micul tryke monopost Fun-Flyer…
Această întâlnire a fost un prilej foarte bun pentru cei care zboară doar „în jurul cuibului” având de-a face cu diferite situaţii neobişnuite, navigaţie serioasă dar şi zborul în mulţime care a oferit piloţilor multe aspecte inedite din care au rămas cu experienţe preţioase. Întotdeauna, în grup există piloţi experimentaţi de la care se pot învăţa multe lucruri noi iar în cadrul unor evenimente organizate la acest nivel, toţi beneficiază de asistenţă şi implicit de o marja de siguranţă. Un alt aspect îl reprezintă faptul că s-a putut observa fiabilitatea anumitor aparate în condiţii de drum lung. În ce priveşte navigaţia, aceasta a necesitat ceva mai multă pricepere decât doar folosirea GPS-ului, traseul fiind foarte variat cu multe puncte de interes, peisaje care s-au abătut mult de la liniile drepte dintre locurile de aterizare astfel traseul a fost realizat cu mare măiestrie dar în acelaşi timp a fost şi foarte strict. Ocolirea zonelor haşurate cu roşu pe hartă s-a dovedit a fi un lucru deosebit de serios şi sa şi respectat cu stricteţe. Aici acest sport nu mai este privit neapărat cu mirare şi simpatie precum la noi ci uneori poate genera conflicte mai ales pe tema conturbării liniştii publice, deci trebuie ca piloţii să fie cât mai discreţi, şi să respecte regulile stricte de protecţie a mediului în special cele referitoare la zgomot dar nu numai. (Într-un fel ar fi de dorit ca aceste aspecte să fie auto-conştientizate şi în România pentru a nu ajunge în situaţia în care din cauza unora indisciplinaţi sau inconştienţi să avem de suferit cu toţii datorită legilor emise pe această seamă de către autorităţi.) În Franţa, în special la apropierea de terenurile ce aparţin şcolilor de paramotor se respectă foarte conştiincios înălţimea de 300 de metrii şi aterizarea cu motorul oprit (aceasta din urma fiind singura chestie de care unii nu au ţinut cont). Cât despre bine cunoscuta taxă de decolare, cu ocazia acestei întâlniri s-a făcut abstracţie de ea, cel puţin în rândul participanţilor, însă e de gândit asupra faptului că alteori toate asociaţiile de zbor, şcolile şi aerodromurile, în ideea de a supravieţui şi funcţiona, consideră un aspect absolut firesc să perceapă taxă de decolare care de altfel este întru totul acceptată şi de practicanţii acestui sport.

Şi în sfârşit câteva date despre zborurile făcute:

Sâmbătă 4h30 min. iar Duminică 5h 10 min.
Marea buclă, raportată la turnul Eiffel din punct de vedere al distanţelor se prezintă cam aşa: în medie undeva la 40 km de inima Parisului, cel mai aproape la 22 km în Avrainville, iar punctul cel mai îndepărtat a fost la nu mai puţin de 75 km La Ferté Gaucher.
Viteza medie raportată la sol a fost de 50km/h, dar pe ultima linie dreaptă s-a ajuns chiar la 90km/h faţă de sol la 600 m altitudine, evident cu vânt de coadă.

Text: Kádár Andrea
Traducerea: Suciu Adrian
Imagini: Kádár Andrea, Szabó György, Michel Touitou, Koszta Péter


 
Belépés
   

Kapcsolódó linkek
   

Hír értékelése
   

Parancsok
   

Kapcsolódó rovatok

Paramotor

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
Oldalkészítés: 0.21 másodperc