Cu ocazia Coupe Icare-ului de anul acesta am avut o impresie mai ciudată şi anume aceea că au loc două evenimente diferite în acelaşi timp şi în acelaşi loc. Unul în care s-au adunat meseriaşii din domeniul aviaţiei, cei ce trăiesc pentru zbor şi-l dezvoltă continuu alături de masa mare de oameni interesaţi de acest domeniu şi o a doua categorie aparte pe care nu interesa nimic, indiferent că ar fi fost târg de vaci, piaţă de vechituri, zarzavaturi sau altele, pentru ei ar fi fost cam acelaşi lucru. Grupuri de oameni pierduţi, unii ameţiţi ce căutau să facă scandal, sau orice altceva dar nu sa înţeleagă sau să aprecieze ceea ce era de văzut. Mulţi adunau pliante fără să ştie vre-odată ce conţin. Desigur, peste tot sunt şi dintr-aceştia dar acum, aici parcă erau mai mulţi ca de obicei. Probabil din cauza mediatizării excesive ce s-a făcut mai ales în zona Grenoble. Se zice că şi �din robinet curgea tot Coupe Icare în acel week-end� ori evenimentul n-a avut şi alte alternative, sau o fi fost vremea? Rămâne doar să sperăm că tradiţia n-o va lua razna şi festivalul va rămâne acela pentru care este atât de îndrăgit: sărbătoarea zburătorilor liberi din întreaga lume adunaţi pentru câteva zile de distracţie pură.

Startul clasic prin alergare este primul cuvânt al oricărui elev pilot moto-parapantist. Şi eu am folosit aceeaşi tehnică atunci când m-am desprins de sol cu prima ocazie (nu vorbesc de şuturi în fund ci de zbor serios desigur). Se ştie cum că odată ce căpătăm experienţă, devenim mai îndemânatici şi facem greşeli (copilăreşti) mai puţine. Astfel creşte şi încrederea în sine mai ales până întâmpinăm primele schimbări majore în ce priveşte o parte sau poate toate circumstanţele de la faţa locului unde dorim să zburăm. Atunci va fi momentul când cu siguranţă ne vom întreba: oare ştim să folosim corect tehnica potrivită? Mai ştim şi altele pe care le putem scoate la bătaie?

Se poate întâmplă ca după câteva sute de ore de zbor cu paramotorul acesta să devină plictisitor mai ales dacă nu reuşim să explorăm de fiecare dată peisaje noi sau eventual echipament nou.
Una din soluţiile pentru ca zborul să nu fie monoton este desigur să luăm cu noi un pasager căruia să-i dezvăluim tainele minunate ale zborului, deci vorbim despre zborul în tandem. La început ne vom confrunta cu emoţii la decolare dar chiar şi după ce dobândim o anume rutină precum şi când decolam solo, zborul cât şi trăirile şi bucuria le vom împărţii cu pasagerul, nu ne vom simţi singuri, toate devenind oarecum mai vesele, iar vechile locuri unde am mai fost de multe ori parcă se reînnoiesc. Ei pentru asta de obicei ajunge dacă ne alegem un pasager (fie el de sex opus după tradiţie sau unul de acelaşi sex după moda nouă, care ne place mai mult) şi dacă avem la bord şi un intercom de încredere, sigur ne vom înţelege de minune.

Dacă e septembrie atunci e Eger. Anul acesta, cu cea de-a 12-ea ediţie cei de la Halley au organizat întâlnirea tradiţională “a la Apollo”. Precum ne-am obişnuit deja, cu această ocazie s-au găsit zburători din mai toate “disciplinele” legate de zbor să onoreze cu prezenţa.